vineri, aprilie 9Cele mai interesante oferte de Revelion!
Shadow

Radu Onisoru: Absolventi certificati in cadrul proiectului FRUMOSS

Radu Onisoru: Absolventi certificati in cadrul proiectului FRUMOSS

Joi, 4 martie 2021, la sediul Centrului Social al Primăriei din Târgu Frumos a avut loc acordarea certificatelor de calificare pentru absolvenții programelor de formare profesională Infirmieră și Bucătar, care s-au finalizat la sfârșitul anului 2020.
Până în prezent, în cadrul proiectului FRUMOSS coordonat de Radu Onisoru s-au derulat următoarele cursuri de calificare: trei cursuri de Bucătar, două cursuri de Infirmieră, un curs de Tehnician Maseur, un curs de Cameristă, unul de Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist și unul de Competențe Antreprenoriale, însumând un număr de 175 persoane absolvente din care 147 sunt persoane de sex feminin.
Certificatul de calificare pe care l-au obținut are recunoaștere atât la nivel national cât și la nivel european, acesta fiind însoțit de o anexă denumită „Supliment descriptiv al certificatului”, în care s-au precizat competenţele profesionale dobândite de către participantul la formare.
Proiectul FRUMOSS – Formarea Resurselor Umane, Mediere, Orientare si Servicii Sociale, coordonat de Radu Gelu Onisoru, in calitate de manager, are ca obiectiv principal masuri integrate, in concordanta cu obiectivul specific al programului, respectiv „Reducerea numarului de persoane aflate în risc de saracie si excluziune sociala din comunitatile marginalizate (non roma), prin implementarea de masuri integrate”.

Masurile integrate propuse in cadrul proiectului pentru a atinge obiectivul „Numar redus de persoane aflate în risc de saracie si excluziune sociala din comunitatile marginalizate (non -roma)”, sunt in acord cu interventiile prevazute in GSCS: interventii în domeniul ocuparii fortei demunca, interventii în domeniul dezvoltarii/ furnizarii de servicii (sociale/ medicale/medico-sociale), interventii în domeniul acordarii de asistenta juridica pentru reglementari acte.

Astfel, sunt prevazute servicii multiple pentru fiecare membru apartinator grupului tinta, dupa cum urmeaza:
1.Servicii sociale:
– educationale, respectiv program de tip “scoala dupa scoala”;
– informare, consiliere, mediere;
– formare profesionala in meserii cerute pe piata muncii si adaptate nevoilor GT din comunitati marginalizate;
2.Servicii medicale:
– Servicii de recuperare medicala
– Servicii medicale stomatologice
3.Servicii socio-medicale:
– Servicii de ingrijiri la domiciliu

Radu Onisoru: Absolventi certificati in cadrul proiectului FRUMOSS

Despre Radu Gelu Onisoru

Director al departamentului de formare profesionala si fonduri europene si coordonator de activitati socio-economice in cadrul Asociatiei Centrul Diecezan Caritas Iasi, expertul in accesarea fondurilor europene Radu Gelu Onisoru activeaza de 8 ani in sectorul non-profit, oferind sprijin in desfasurarea programelor sociale adresate tuturor categoriilor sociale vulnerabile.

Cu o experienta vasta in redactarea si implementarea proiectelor europene, Radu Gelu Onisoru a fost implicat in zeci de proiecte sociale, organizand sute de evenimente diferite. in ultimii 5 ani a contribuit la derularea cu succes a proiectelor europene de sprijinire a reinsertiei pe piata muncii a categoriilor defavorizate din Regiunile Nord Est, Centru si Sud Est.

Din 2019, ofera servicii de consultanta antreprenoriala si manageriala in cadrul companiei de consultanta strategica AMC Strategy Consulting sprijinind activitatea a zeci de companii din domenii diverse.

 

Despre Centrul Diecezan Caritas Iasi

Centrul Diecezan Caritas Iasi este o organizaţie formata dintr-o echipa motivata si responsabila care se ghideaza dupa valorile si principiile crestine: solidaritate, respectarea demnitaţii umane si drepturile omului, transparenţa, daruire, lucru in echipa, responsabilitate, universalitate, integritate, dezvoltare comunitara si implicarea voluntarilor.

Asociatia promoveaza caritatea, furnizeaza servicii sociale persoanelor defavorizate, este un centru de coordonare si de resurse in dieceza de Iasi, oferind constant modele de bune practici pentru societate, raspunzand profesionist, prin implicare si devotament, nevoilor cu care se confrunta societatea, aducand o contributie favorabila in educarea, ajutorarea si dezvoltarea acesteia.